Archive for the ‘limba coreeana’ Category

1. Scurt istoric al alfabetului coreean
Limba coreeană este vorbită de peste 78 de milioane de oameni din întreaga lume, majoritatea în Coreea de Sud, Coreea de Nord şi provincia autonomă Yanbian din nord-estul Chinei, unde 40% din populaţie este de etnie coreeană.
Cei mai mulţi lingvişti clasifică coreeana ca pe o limbă izolată, unii o încadrează în familia limbilor altaice, în timp ce alţii o consideră înrudită cu Ryukyuan, o subgrupă a limbii japoneze. O altă perspectivă lingvistică alătură coreeana familiei de limbi specifice peninsulei, în care intră şi dialectul de pe insula Jeju.
Limba coreeană are o morfologie bazată pe aglutinare, iar sintaxa urmează ordinea Subiect-Obiect-Verb (ca în frazarea limbii germane, de exemplu). În ciuda faptului că peste 70% din vocabularul coreean conţine cuvinte de origine chineză, gramatica nu are nimic în comun cu cea a vecinului de la nord, ci din contră, este foarte similară japonezei.
În secolul al XV-lea, al patrulea rege al dinastiei Joseon, Sejong cel Mare (1397–1450), a comisionat unei echipe de erudiţi de la curte realizarea unui sistem naţional de scriere a limbii care să înlocuiască caracterele chinezeşti (Hanja), pe care coreenii le foloseau de peste 1300 de ani. Proiectul primului alfabet al limbii coreene, Hangeul, a fost finalizat spre sfârşitul anului 1443 / ianuarie 1444, iar în 1446 s-a realizat o descriere a acestuia într-un document intitulat Hunmin Jeong-eum Haerye (Sunetele potrivite pentru educarea poporului), de la care îi vine numele. Textul explică realizarea grafiei consoanelor după modul de articulare fonetică, iar cea a vocalelor după principiile yin şi yang şi al armoniei vocale.
Regele Sejong a argumentat nevoia unui nou alfabet prin faptul că limba coreeană este diferită de chineză, iar folosirea caracterelor Hanja în scriere mult prea dificilă pentru oamenii de rând. Numai aristocraţia (yangban, în general bărbaţi foarte educaţi provenind din familii nobile) îşi putea permite să scrie şi să citească după vechiul sistem, iar majoritatea coreenilor erau analfabeţi înainte de crearea scrierii Hangeul. Prin urmare, noul alfabet fusese gândit astfel ca şi un om obişnuit să-l poată învăţa: „Un om înţelept se poate deprinde cu ele (literele Hangeul) într-o singură dimineaţă; un om prost le învaţă în cel mult 10 zile.” (citat din manuscrisul Hunmin Jeong-eum Haerye)
La scurt timp de la introducerea sa, noul alfabet s-a lovit de critica şi rezistenţa elitei literare şi intelectuale confucianiste, ai cărei membrii considerau că Hanja este singurul sistem de scriere valabil – o atitudine ce trăda, probabil, teama că Hangeul le ameninţă statutul. Aşa au început să circule denumiri peiorative precum 언문 (eonmun, „scriitură din popor”), 암글 (amgeul, „scriere femeiască) sau 아해글 (ahaegeul, alfabetul copiilor). Cu toate acestea, alfabetul regelui Sejong fost adoptat de cultura populară, exact aşa cum acesta îşi propusese, principalii utilizatori fiind femeile şi scriitorii de ficţiune populară de la acea vreme.
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, alfabetul Hangeul a cunoscut o nouă perioadă de glorie, odată cu apariţia literaturii gasa şi sijo, iar în secolul al XVII-lea, romanele scrise în Hangeul au devenit un gen literar recunoscut.
Data publicării manuscrisului Hunmin Jeong-eum Haerye, 9 octombrie, este sărbătorită în Coreea de Sud ca Ziua Hangeul, când imaginea regelui Sejong este tipărită special pe bancnote şi timbre, în timp ce instituţiile celebrează evenimentul afişând bannere pe străzi şi clădiri. În Coreea de Nord, Ziua Alfabetului este sărbătorită pe 15 ianuarie.
Hangeul nu este doar sistemul de scriere folosit de coreeni, ci şi singurul alfabet nativ în totalitate Asiei de Est.
 
2. Scrierea în caractere chinezeşti Hanja
Aşezarea geografică a avut un rol decisiv în istoria politică şi cultura din peninsulă, exemplul poate cel mai grăitor fiind limba scrisă. Deşi coreeana este o limbă distinctă, a fost nevoie de aproape un mileniu şi jumătate pentru ca vorbitorii ei să folosească un alfabet autohton, în locul caracterelor chinezeşti. Am încercat mai jos să prezint pe scurt perioadele lingvistice premergătoare apariţiei alfabetului Hangeul, ce au fost caracterizate de scrierea cu ideograme:
Limba coreeană veche corespunde perioadei de la începutul celor Trei Regate până spre sfârşitul Regatului Unificat Shilla, cu aproximaţie secolele I-X. Coreeana veche este distinctă de proto-coreeană, limba reconstruită din care se presupune că a evoluat. Primele texte în limba veche datează din timpul celor Trei Regate şi au fost scrise în caractere chinezeşti clasice, folosite pentru a reda gramatica şi pronunţia coreenilor. La acea vreme se foloseau în paralel mai multe sisteme fonetice, precum scrierea Idu sau Guyeol (utilizată de copişti) şi sistemul Hyangchal, folosit în poezie.
Limba coreeană medie a fost vorbită din secolul al X-lea până în secolul al XVI-lea, respectiv din perioada Goryeo până la jumătatea dinastiei Joseon. Standardul lingvistic al acestei perioade era bazat pe dialectul Gaeseong, deoarece dinastia Goryeo îşi mutase capitala în nordul peninsulei. Principala sursă de informaţie despre coreeana medie este Gyerim Ryusa, o colecţie de câteva sute de elemente de vocabular coreean redate prin ideograme chinezeşti.
 
3. Sisteme de transliteraţie a limbii coreene: McCune Reischauer (M-R) şi Revised Romanization (Noua Scriere Romanizată)

I. McCune Reischauer (M-R), 1937
Sistemul McCune–Reischauer este unul din cele mai folosite sisteme de latinizare a limbii coreene alături de Noua Scriere Romanizată, care a devenit standard în Coreea de Sud prin înlocuirea unei versiuni a celui dintâi. Coreea de Nord continuă să folosească romanizarea McCune Reischauer în varianta în care a fost utilizată oficial în Sud din 1984 până în 2000.
Sistemul a fost creat de americanii George M. McCune şi Edwin O. Reischauer în 1937 şi, exceptând câteva situaţii, nu este o transliteraţie propriu-zisă a alfabetului Hangeul, ci mai degrabă oferă o reprezentare fonetică. În ciuda adoptării oficiale în Sud a Noii Romanizări în anul 2000, McCune–Reischauer continuă sa fie foarte utilizat înafara Coreei, în comunitatea ştiinţifică de Studii Coreene şi în convenţiile geografice internaţionale şi de cartografiere.

Alfabetul Hangeul are 19 consoane (14 simple, 5 duble) şi 21 de vocale (11 simple, 10 compuse/ diftongi). Un lucru de reţinut pentru vorbitorii străini este absenţa consoanelor f, v şi a sunetelor θ şi ð (obişnuite în limbile europene) din alfabetul şi vorbirea coreenilor. În majoritatea situaţiilor, locuitorii din peninsulă folosesc litera p(h) în locul literei f pentru a reda cuvintele străine (de exemplu, cuvântul France este pronunţat phransî). În plus, perechile de consoane g şi k, d şi t, r şi l sau p şi b denotă un singur şi acelaşi sunet pentru coreeni, diferenţele de scriere şi confuziile fiind doar rezultatul transcrierii limbii pentru străini.

Vocale
(a), (ya), (ŏ), (yŏ), (o), (yo), (u/ oo), (yu), (ŭ), (i),
(wa), (wŏ), (ae), (e), (oe), (wi), (ŭi), (wae), (we),
(yae), (ye)

Consoane
(k), (n), (t), (r), (m), (p), (s), (ch/j), (ch’ – aspirat),
(k’ – aspirat), (t’ – aspirat), (p’ – aspirat), (h), (kk – apăsat),
(tt – apăsat), (pp – apăsat), (ss – apăsat), (tch – apăsat), (- / ng )

Consoane complexe
(ks/h), (nj), (n), (lg), (lm), (lb), (ls/h), (lt), (lp’ – aspirat), (l), (bs)

Exemple:
부산 Pusan
좋은 choŭn
병원 pyŏngwŏn
서울 Sŏul
고구려 Koguryŏ
백제 Paekche
조선 Chosŏn
 
II. Revised Romanization (Noua Scriere Romanizată), 2000
Noua Scriere Romanizată este sistemul oficial curent de romanizare a limbii în Coreea de Sud. NRC elimină diacriticele în favoarea literelor compuse şi este mai fidel fonologiei coreene. Neajunsul noului sistem este însă limitarea sa la alfabetul englezesc.
NRC a fost dezvoltat de Academia Naţională de Limba Coreeană încă din anul 1995 şi a fost publicat pentru utilizare oficială în 7 iulie, 2000 de către Ministerul Culturii şi Turismului. Actul proclamativ al noului sistem oferă următoarele argumente pentru adoptarea sa:
– este convenabil de folosit în scrierea la calculator, deoarece utilizează numai litere şi simboluri latine;
– promovează o latinizare adecvată de către vorbitorii coreeni nativi printr-o mai bună transcriere a caracteristicilor importante ale limbii;
– reduce confuzia cauzată de omisiunea frecventă a apostrofului şi a diacriticelor;
– aliniază limba coreeană cu standardele de text ASCII, folosite în scrierea domeniilor de Internet.

Vocale
(a), (eo), (o), (u/ oo), (eu), (i), (e), (ae), (oe), (wi),
(wa), (wo), (we), (wae), (ui), (ya), (yeo), (yo), (yu),
(ye), (yae)

Consoane
(g, k), (n), (d, t ), (r, l), (m), (b, p), (s), (- / ng), (j),
(ch/t), (k), (t), (p), (h / ng), (gg, kk), (dd, tt), (bb, pp),
(ss, t), (jj)

Consoane complexe
(ks/k), (nj/n), (nh/n), (lg/k), (lm/m), (lb/p), (ls/l), (lt/l),
(lp/p), (lh/l), (ps/p)

Exemple:
부산 Busan
좋은 choeun
병원 pyeongwon
서울 Seoul
고구려 Goguryeo
백제 Baekje
조선 Joseon
 
4. Ordinea citirii literelor în limba coreeană
Citirea literelor Hangeul se face de la stânga la dreapta şi de sus în jos, iar gruparea lor în blocuri de silabe (numite jamo) urmează ordinea fonetică sunet iniţial-sunet de mijloc-sunet final, astfel:
– silabele cu un sunet de mijloc orizontal sunt scrise în jos – exemplu: 읍 eup (oraş mai mic)
– silabele cu un sunet de mijloc vertical şi un sunet final simplu sunt scrise în direcţia acelor de ceasornic – exemplu: 쌍 ssang (pereche)
– silabele cu un sunet de mijloc grupat schimbă direcţia de citire, deci sus-dreapta-jos – exemplu: 된 doen (a deveni)
– silabele cu un sunet final complex sunt scrise de la stânga la dreapta în partea de jos – exemplu: 밟 balp (a călca)

Vocalele verticale se împreunează întotdeauna numai pe verticală, iar consoanele numai pe orizontală.

Ca regulă, o consoană nu poate apărea fără o vocală în ultima silabă a unui cuvânt. În cazul cuvintelor străine, ca şi japonezii, coreenii adaugă un ㅡ (en: eu, rom: î) după consoană, la finalul cuvântului respectiv: bus devine 버스 (bosî), eight devine 에이드 (eitî), iar juice (terminat în engleză într-un sunet de consoană) devine 주스 (jusî) :)

Organizarea scrisă a cuvântului Hangeul:

În mod normal, blocul de litere corespunzător unei silabe se încadrează într-un pătrat imaginar de aceeaşi mărime şi formă ca în scrierea Hanja (caracterele chinezeşti), prin comprimarea sau extinderea jamo-ului astfel încât acesta să umple capetele pătratului. De aceea, cei care nu sunt familiarizaţi cu alfabetul coreean pot confunda Hangeul cu Hanja sau texte chinezeşti.
La începutul secolului XX, a avut loc o scurtă şi nereuşită încercare de abolire a scrierii în blocuri de silabe şi întinderea literelor din jamo în mod individual pe un rînd, ca în alfabetele europene. De exemplu: ㅎㅏㄴㄱㅡㄹ pentru 한글 (Hangeul). Tipograful şi artistul de avangardă Ahn Sangsu a explorat această variantă de scriere în expoziţia Hangeul Dada, în care a dinamitat tradiţia blocurilor de silabe.
Totuşi, în ciuda deschiderii lor spre modelul european în ceea ce priveşte aranjarea silabelor succesive de la stânga la dreapta în linii orizontale (în loc de coloane verticale), adăugarea spaţiului între cuvinte sau punctuaţia occidentală, coreenii au rezistat categoric împotriva renunţării la blocurile de silabe, în fond, cea mai distinctivă caracteristică a scrierii Hangeul.
 
5. Pronunţia literelor Hangîl în limba română

Traducerile fonetice de mai jos îmi aparţin în totalitate şi se bazează pe experienţa personală din Coreea de Sud şi cursurile de limbă la care am participat acolo. Deşi am încercat să redau cât mai fidel sunetele româneşti asociate literelor Hangeul, nu declar această pronunţie ca singura posibilă. În mod special însă, pentru vorbitorii nativi de limba română, este de remarcat absenţa consoanelor j, ţ şi z, care sunt redate de coreeni prin calc fonetic în (dj).
 
Vocale

se pronunţă a (ca în cuvintele Ana, care, macara)

se pronunţă eo: (aproximativ ca în cuvântul feon)

se pronunţă o (ca în cuvintele cor, opac, croială)

se pronunţă u (ca în cuvintele unde, curat, mugur)

se pronunţă î / â (ca în cuvintele în, mândru, târî)

se pronunţă i (ca în cuvintele inel, citi, motiva)

se pronunţă e (ca în cuvintele evantai, dulce, prezice)

se pronunţă ae (æ) aproximativ ca în cuvintele ceh, chec, paner

se pronunţă ia (ca în cuvintele iar, iatac, nuia)

se pronunţă ieo: (iö) ca în numele propriu suedez Iörgen

se pronunţă io (ca în cuvintele iod, Iordania, chior)

se pronunţă iu (ca în cuvintele iunie, chiuli, spaţiu)

se pronunţă ie (ca în cuvintele ieri, piept, cuie)

se pronunţă iae (iæ) aproximativ ca în cuvântul ied

se pronunţă ua (oa) (ca în cuvintele oare, şaua, şcoală)

se pronunţă ueo (u:o) (ca în cuvântul englezesc war [uor], război)

se pronunţă îi (ca în cuvintele mâine, rămîi)

se pronunţă ue (aproximativ, ca în forma verbală să continue)

se pronunţă uae (uæ) ca în cuvântul englezesc where [uær:], unde)

se pronunţă öe (ue:) ca în cuvântul englezesc way [ue:i], drum)

se pronunţă ui: (ca în cuvintele cui, gutui, pui)
 
Consoane

se pronunţă k (ca în kaki) la începutul cuvântului şi g (ca în gheată, gard) la
mijlocul sau finalul cuvântului

se pronunţă n (ca în cuvintele nou sau nară)

se pronunţă t (ca în ton, taină) la începutul cuvântului şi d (ca în domol,
dulce) la mijlocul sau finalul cuvântului

se pronunţă l (ca în lac, larg) la începutul cuvântului şi rl (ca în cârlionţ) la
mijlocul sau finalul cuvântului

se pronunţă m (ca în cuvintele munte, mare)

se pronunţă p (ca în parc, potop) la începutul cuvântului şi b (ca în bun,
bucurie) la mijlocul sau finalul cuvântului

se pronunţă s (ca în cuvintele sac, salut) înainte de vocalele simple şi ş (ca în
şapte, şiret, şoim) înainte de(i) şi de vocalele compuse (ia), (ieo),
(io) şi (iu)

nu se pronunţă la începutul cuvântului (are valoare zero), dar se rosteşte -ng (ca în crâng, Parâng) la mijlocul sau la finalul cuvântului

se pronunţă dj (ca în numele propriu Djuvara) la începutul cuvântului, dji (ca în giumbuşluc) înainte de vocalele compuse (ia), (ieo), (io), (iu) şi -t
(ca în tot, pot) la finalul cuvântului

se pronunţă ci: (aspirat) ca în cuvintele ciob, ciudat sau ceară

se pronunţă kh (aspirat) – corespondentul românesc este un c aspirat, ca în cuvintele crai, circ

se pronunţă th (aspirat) aproximativ ca în cuvintele tac, tobă, taur

se pronunţă ph (aspirat) aproximativ ca în cuvintele pai, plantă, pâlnie

se pronunţă h (ca în cuvintele har, heliu, hohot)

se pronunţă kk (apăsat) ca în cuvintele cocon, cal, curs

se pronunţă tt (apăsat) ca în cuvintele tabu, timp, turban

se pronunţă pp (apăsat) ca în cuvintele pui, pară, port

se pronunţă ş (apăsat) ca în cuvintele şir, şarpe, şuier

se pronunţă tdj (apăsat) aproximativ ca în cuvântul gin
 
Consoane complexe

se pronunţă –ps (+ vocală în silaba următoare), –p (+ consoană în silaba următoare), –p (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –nj (+ vocală în silaba următoare), –n (+ consoană în silaba următoare), –n (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –lg (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –k(daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –n (+ vocală în silaba următoare), –n (+ consoană în silaba următoare), –n (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –gs (+ vocală în silaba următoare), –k (+ consoană în silaba următoare), –k (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –rm (+ vocală în silaba următoare), –m (+ consoană în silaba următoare), –m (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –rb (+ vocală în silaba următoare), –p (+ consoană în silaba următoare), –p (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –rs (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –l (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –rt’ (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –l (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –rp’ (+ vocală în silaba următoare), –p (+ consoană în silaba
următoare), –p (daca nu precede altă silabă)

se pronunţă –r (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –l (daca nu precede altă silabă)
 
6. Excepţii de pronunţie

Se scrie ㄱ + ㅁ, ㄴ, ㄹ (k/g + m, n, r/l), dar se pronunţă n/ng + m, n, r/l
Se scrie ㅂ + ㅁ, ㄴ, ㄹ (p/b + m, n, r/l), dar se pronunţă n/ng + m, n, r/l
Exemplu: 입니다 (scriere: ipnida, pronunţie: imnida)

ㅇ+ silabă -> ㅇ(ng) nu se citeşte
Exemplu: 입니다 (pronunţie: imnida); 중앙 (pronunţie: chung ang)

silabă + ㅇ -> se citeşte ㅇ(ng)
Exemplu: 중앙 (pronunţie: chung ang)

Când cuvântul se termină în -ㅅ, se citeşte -t
Când cuvântul se termină în -ㅌ, se citeşte -t
Când cuvântul se termină în -ㅊ, se citeşte -t
Când cuvântul se termină în -ㄷ, se citeşte -t
Când cuvântul se termină în -ㅈ, se citeşte -t

consoană + ㅎ -> consoana devine aspirată
Exemplu: 않다 (scriere: anhda, pronunţie: an’da)

ㅅ (s) + ㅣ (i) se pronunţă şi
ㅅ (s) + ㅑ (ia) se pronunţă şia
ㅅ (s) + ㅕ (ieo/iö) se pronunţă şieo (şiö)
ㅅ (s) + ㅛ (io) se pronunţă şio
ㅅ (s) + ㅠ (iu) se pronunţă şiu

ㅈ/ㅊ(dj) +ㅣ (i) se pronunţă ci
ㅈ/ㅊ(dj) + ㅑ (ia) se pronunţă cia
ㅈ/ㅊ(dj) + ㅕ (ieo/iö) se pronunţă cieo (ciö)
ㅈ/ㅊ(dj) + ㅛ (io) se pronunţă cio
ㅈ/ㅊ(dj) + ㅠ (iu) se pronunţă ciu
 
7. Cuvinte compuse de bază – terminaţia ca indicator al sensului
Iată o listă de câteva cuvinte compuse pe care un străin aflat în Coreea de Sud are maxime şanse să le audă sau să le vadă scrise pe indicatoare, cărţi de vizită sau anunţuri în ziare. Am preferat să transcriu pronunţia cuvintelor în Noua Scriere Romanizată şi nu în româneşte pentru a evita confuziile legate de nume proprii, întrucât aşa le veţi găsi şi pe Internet sau în materialele turistice recente:

cuvânt + -도 (-do) => se referă la o provincie din peninsula coreeană
Exemplu: 경기 (Gyeonggi-do, provincia în care se află capitala Seul); 경상북 (Gyeongsangbuk-do, provincia în care se află vechiul oraş imperial, Gyeongju)

cuvânt + -구(-gu) => în adrese, se referă la un cartier / district (dintr-un oraş). Exemplu: 동 (Dong-gu, districtul de nord din Daegu)

cuvânt + 동(-dong) => în adrese, se referă la o zonă mai mică decât un cartier. Exemplu: 인사 (Insadong, zona galeriilor de artă şi a magazinelor de arte tradiţionale din centrul Seulului)

cuvânt + -로(-ro) => se referă la (un nume de) stradă
Exemplu: 을지 (Eulji-ro, o stradă centrală din Seul)

cuvânt + -북(-buk) => se referă la partea de nord a unei zone (specificate)
Exemplu: 전라도 (Jeollabuk-do, provincia Jeolla de Nord)

cuvânt + -남 (-nam) => se referă la partea de sud a unei zone (specificate)
Exemplu: 경상도 (Gyeongsangnam-do, provincia Gyeongsang de Sud )

동- (dong-) + cuvânt => se referă la partea de est a unei zone
Exemplu: 대구역 (Dongdaegu yeok, Gara de Est a oraşului Daegu)

서- (seo-) + cuvânt => se referă la partea de vest a unei zone
Exemplu: 대문구(Seodaemun-gu, cartierul de vest al Seulului)

cuvânt + -궁(-gung) => se referă la numele unui palat (reşedinţă regală)
Exemplu: 창덕(Changdeokgung, cel mai frumos palat din Seul)

cuvânt + -사(-sa) => se referă la numele unui templu budist
Exemplu: 해인(Haein-sa, un cunoscut templu în munţii Gaya)

cuvânt + -산(-san) => se referă la numele unui munte
Exemplu: 백두 (Paekdu-san, muntele sacru al Coreei, se află pe graniţa între Coreea de Nord şi China)

cuvânt + -강(-gang) => se referă la numele unui râu / fluviu
Exemplu: 한 (Han-gang, fluviul care traversează Seulul)

cuvânt + -문(-mun) => se referă la o poartă / ieşire / uşă
Exemplu: 남대 (Namdaemun, literal „Marea Poartă de Sud” – poartă istorică ce facea parte din zidul cetăţii Seul în timpul dinastiei Joseon; astăzi în restaurare)

cuvânt + -방(-pang) => se referă la un local specializat (tradus literal, înseamnă „cameră” sau „cutie”)
Exemplu: 노래 (noraebang, local de karaoke); PC(pishibang, Internet café)

cuvânt + -씨 (-ssi) => titulatură adaugată numelui (nume+prenume sau doar prenumelui) unei persoane sau unui substantiv propriu (în special nume de oraşe mari), pentru a semnala respectul şi familiaritatea, cât și apropierea în statut social – folosit în special între prieteni
Exemplu: 창미히 (Jang Mi-Hee-ssi sau Mi-Hee-si :)
광주 (Gwangju si, cel mai mare oraş din provincia Jeollanam-do)
 
8. Diferenţe de registru: formal, politicos, informal

Gramatica limbii coreene este fundamental influenţată de statutul participanţilor la actul de comunicare, iar partea de vorbire care reflectă cel mai fidel aceste distincţii este verbul. În forma lor de dicţionar, toate verbele limbii coreene primesc la radical terminaţia -다 (-da), însă aceasta cade imediat ce verbul este plasat într-un context sintactic, iar în locul ei se adaugă terminaţii specifice fiecărui registru.
Limitând explicaţiile la un minim, în limba coreeană se pot distinge trei niveluri de adresare: formal (către superiori în vârstă, statut social / profesional), politicos (către străini sau colegilor de vârstă şi rang egal la locul de muncă) şi informal (către prieteni şi persoane foarte apropiate).
În media (radio şi TV), prezentatorii şi crainicii folosesc cel mai adesea stilul formal în adresarea către public.

Am folosit trei verbe, 감사하다 (gamsahada, a mulţumi), 가다 (gada, a pleca) şi 있다 (itda, a exista sau a avea) pentru a ilustra diferenţele de registru:

Nivelul formal
este marcat prin terminaţiile –다 (-da) la afirmativ sau negativ şi -까 (-kka) la interogativ. Exemple: 감사합니다, 갑니다, 있습니까?

Nivelul politicos este marcat prin terminaţia -요 (-yo) la afirmativ, negativ şi interogativ. Exemple: 고마워요, 가요, 있어요

Nivelul informal este marcat prin terminaţiile -어 (-eo) sau 아 (-a) la afirmativ, negativ şi interogativ. Exemple: 코맙소 / 고마어, 가, 있어

Există şi un al patrulea nivel, folosit în cazul adresării către copii sau ca tentă peiorativă, situaţie în care terminaţiile sunt influeţate atât de intenţia vorbitorului cât şi de structura verbelor.
 
9. Exemple de scriere şi pronunţie – vocabular de bază

안녕하세요 Annyeong hasseyo. (Ro: Aniong haseio) = Bună ziua.
안녕 Annyeong! (Ro: Aniong!) = Bună / Salut / Pa!
제 이름은 … 입니다. Je ireumeun … imnida. (Ro: Ce irîmîn … imnida) =
Numele meu este … .
저는 루마니아 에서 왔어요. Jeoneun Rumania eseo wassoyo. (Ro: Cionîn Rumania eso uasoio) = Eu sunt din Romania.
좋아요 Jo-ayo. (Ro: Cio-aio.) = (Eu) Sunt bine.
친구 chingu (Ro: cingu) = prieten
여기 / 거기 yeogi / keogi (Ro: ioghi / coghi) = aici / acolo
네 / 아니요 ne / anniyo (Ro: idem) = da / nu
감사합 니다 Gamsa hamnida. (Ro: idem) = Mulţumesc. (formal)
주세요 Juseyo (Ro: giuseio) = Vă rog (formal)
미안 합니다 Mian hamnida. (Ro: idem) = Îmi cer scuze. (formal)
예쁘다 yeppeuda (Ro: iepîda) = drăguţ (cu sensul de ‚frumos’)
학교 hakgyo (Ro: hachio) = şcoală
학생 haksaeng (Ro: hacseng) = student, elev
kkot (Ro: cot’ – t aspirat) = floare
mul (Ro: idem) = apă
bap (Ro: idem) = orez gătit (sau porţie de mâncare)
등산 deungsan (Ro: tîngsan) = urcat pe munte (activitate)
 
10. Bibliografie

– Moonjinmedia, Korean 한국어1, 2nd Edition – Seoul National University Language Education Institute, Seoul, 2005

– Sang-Oak Lee, Korean Language and Culture – Sotong, Seoul, 2008, p.21-45

– Andrew Sangpil Byon, Basic Korean: A Grammar and Workbook – Routledge, London, 2009, p.1-13, 23-38

– J.D.Hilts, Minkyoung Kim, Korean Phrasebook 3rd Edition – Lonely Planet Publications, 2002, p.9-26

Hangeul – Wikipedia
en.wikipedia.org/wiki/Hangul

McCune–Reischauer romanization – Wikipedia
en.wikipedia.org/wiki/McCune-Reischauer

Revised Romanization – Wikipedia
en.wikipedia.org/wiki/Revised_Romanization_of_Korean

Korean honorifics – Wikipedia
en.wikipedia.org/wiki/Korean_honorifics

Reclame

Read Full Post »